Sunt Nicolas Railovsky, un basarabean îndrăgostit de oameni și de poveștile lor. Cred că fiecare familie poartă în ea o istorie care merită documentată nu doar ca amintire, ci ca moștenire vizuală. Nu cred în simple înregistrări de evenimente, ci în filme documentare care surprind esența unei familii, moștenirea, valorile și emoțiile care definesc ziua nunții și o fac să rămână vie peste generații.

Poate de aceea am o înclinație firească spre a documenta nu doar nunțile, ci și conexiunile dintre oameni, părinți și copii, prieteni, frați și surori.

Conceptul de film documentar l-am construit împreună cu soția mea, Tatiana, care este și videograful secund al echipei. Ea are grijă de interviuri și de partea umană a poveștii, fără de care filmele noastre nu ar avea aceeași profunzime.

Pentru mine, un film de nuntă nu este despre eveniment în sine, ci despre drumul care i-a adus pe miri aici și despre moștenirea pe care o duc mai departe. Nu este doar un videoclip frumos cu imagini corect expuse, ci un document al unei zile care unește nu doar două persoane, ci două istorii de viață. Când copiii și nepoții voștri vor privi filmul peste ani, vor înțelege cine sunteți, cum arătați, cum vorbeați și ce valori v-au definit. Înainte de toate, sunt soț și tată. Am cea mai frumoasă soție din lume și patru copii care transformă fiecare zi într-o poveste. Poate de aceea am o înclinație firească spre a documenta nu doar nunțile, ci și conexiunile dintre oameni, părinți și copii, prieteni, frați și surori. Cred că esența unui film documentar de nuntă nu stă doar în estetică, ci în capacitatea lui de a păstra viu ceea ce contează cu adevărat.

Sunt acum în București și, dacă vreți să spunem împreună povestea voastră, aș fi onorat să o documentez. Și da, încă mai am accent basarabean. 🙂

Cu o zi înainte de plecare am aflat că nu vom avea curent electric sau apă caldă. Știam doar că nu vom putea ajunge cu mașina și că va trebui să urcăm o oră până la locație, o fostă colibă de ciobani transformată în cabană. Noaptea dinainte a fost marcată de un coșmar ciudat: mă visam într-o barcă gonflabilă, plutind în aer. Eram împreună cu copiii, toți legați de picioare, și simțeam teama de a privi în jos. În schimb, copiii se aruncau veseli în gol, iar eu îi trăgeam înapoi, fără să privesc hăul. M-a speriat visul, dar mi-a dat și un fel de liniște, măcar ei aveau să se bucure. Eu? Eu nu simțeam o atracție aparte. Am crescut la țară, știu ce înseamnă să faci focul la plită și să te speli în lighean. Dar copiii erau curioși, bine, o parte dintre ei. Așa că, am împachetat o cameră și un obiectiv, un gopro, laptopul și 5 powerbank-uri, pregătit să mă descurc fără prea mult confort modern, și am pornit la drum cu familia.

Aceste imagini sunt absolut naturale. Nu ne-am dus la Viscri să facem acest video, camera este mereu cu mine pentru a suprinde clipe din viața familiei. Am intrat în acea biserică și am început să ne rugăm.

Nu sunt perfect. Mă încearcă în această perioadă extrem de dificilă o mulțime de sentimente. Știu că cea mai bună atitudine a inimii pe care trebuie să o am este să adopt o inimă mulțumitoare pentru toate lucrurile de care am parte. Știu că nu sună logic chiar e paradoxal. Dacă am astăzi încă mintea întreagă, dacă mai pot zâmbi, dacă mă mai pot bucura de viață se datorează acestui paradox pe care nu l-am descoperit eu, se găsește în Biblie ”știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Romani 8:28-30

O iubesc nu pentru că mi-a dăruit patru copii sau că este înțeleaptă, puternică sau frumoasă, o iubesc pentru că este un dar minunat de la Dumnezeu pe care nu-l merit. Acum 15 ani am spus un DA pe care abia de l-am auzit eu, emoțiile îmi înecau graiul. Credeam cu toată ființa că ne așteaptă o viață extraordinară împreună. Pe de altă parte acum înțeleg că nici pe departe nu bănuiam cât de greu urma să ne fie. Din fericire am reușit să depășim toate obstacolele. Acum suntem doar niște adolescenți în relația noastră, știm că urmează o grămadă de aventuri și multe alte provocări. Indiferent cum va fi știm că va fi bine (vorba cântărețului 😉 ) datorită experienței acumulate și că ne iubim mult? Posibil că ne va ajuta și asta dar noi ne încredem în Domnul. Mulțumim tuturor care au acceptat provocarea să filmeze un mic video pentru noi.

Dacă copiilor le plac poveștile atunci această vizită le va plăcea, fiecare sat și căsuță au istoria lor, iar noi am găsit acest loc foarte amuzant și distractiv. Ne-am plimbat din casă în casă și am încercat să ne imaginăm, înscenăm povești, copiii au intrat foarte repede în rol, rămânând curioși până la sfârșit. Evident că nouă ne-a plăcut cel mai mult Sfântu Gheorghe 🤪🤩 subiectivă fiind treaba, dar cel mai amuzant lucru pe care l-am descoperit au fost vesela de lut, care se folosesc și în prezent, iar noi chiar mâncasem din ele fără să ne dăm seama că sunt tradiționale acelei zone. Abia atunci mi-a făcut și mie clik de ce doamna car ne-a servit a scos atunci bolurile atât de mândră de pe raft. Momentul cu leagănul a fost emoționant, copiii au prins încă de o ocazie de a mai cere o surioară, iar eu l-am găsit foarte practic. Deja știu la următorul bebe ce-mi doresc 😂😂 Și în ultimă instanță când călătorești mai mult de 5 ore alături de niște creaturi gălăgioase, un astfel de popas sigur le va stoarce toată energia, asigurându-ți o călătorie liniștită sorbindu-ți cafeaua și moțăind amintiri :)

Prea multe evenimente și prea multe emoții trăite într-o singură călătorie de câteva zile. Mi-ar fi dificil să le înșir pe toate, probabil că mi-aș pierde și consecvența nici coerentă nu aș putea fi. Cert este că am venit la ceva necunoscut și pregătiți să ne distrăm de toate lucrurile puse la dispoziție. O astfel de călătorie nu este pentru cei cărora le plac hotelurile de 4/5* ( deși este unul de 4*) sau să stea în piscină fără să atingă nisipul, nici pentru cei care nu sunt interesați de povești și „sălbăticie” :) Poate mă caracterizează faptul că îmi place să văd partea frumoasă a lucrurilor, să-mi exprim bucurie și mulțumirea trăite în diferite contexte, așa că tot ce vă voi povesti va fi prin filtrele unor ochelari roz și vă invit să-i purtați și voi pentru câteva clipe cât veți privi acest filmuleț. Într-o astfel de călătorie deși epuizantă atât pentru părinți care sunt nevoiți pe alocuri să-și care pruncii cât și pentru copii în sine să poată face față întregii experiențe, poți avea parte de lucruri inedite, precum o faună și vegetație naturală, neatinsă de om, până și plaja este neatinsă, iar nisipul deși ne afânat este moale, curat și cel mai fin. Curioși erau nu doar copii să vadă Șacali pe viu, pui de lebede (și să înțelegem de ce i se spunea rățușca cea urâtă în poveste :) ), pelicani și modul în care ei se hrănesc, cum stau la uscat Cormoranii, să plutești printre Nuferi și tuneluri create pe unele brațe ale Dunării... atâtea și atâtea lucruri noi... Pentru o organizare mai amplă vă sfătuim să luați legătura direct cu unii localnici ( vă putem da contacte) pentru că acolo nu ai acces direct cu mașina, să aveți parte de buni povestitori și îndrumați ce și unde ați putea vedea cele mai frumoase și neobișnuite locuri. Cât de mult muncesc oamenii de acolo îți poți imagina doar fiind printre ei, cel puțin însoțitorul nostru nu l-am văzut nici dormind și nici mâncând, dar totodată atâta satisfacție au să-ți povestească despre orice detaliu, să se asigure că beneficiezi de tot ce ai nevoie și încă un strop în plus. Aici oamenii nu au așteptări ei știu să ofere, sunt dispuși să împartă cu fiecare, amintiri, bogăția și frumusețea locurilor.